POLIT'ETE, (2) politeţi, s.f. 1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviinţă, amabilă, politicoasă; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politeţe = pronume care se foloseste în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ◊ Loc. adj. De politeţe = a) care exprimă politeţe; b) politicos, amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politeţe = fiind obligat de anumite cerinţe (formale) de conduită, de etichetă. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviinţe, al amabilităţii si al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politeţea (1) (exagerată a) cuiva faţă de cineva. [Pl. si: (2) politeţuri. - Var.: polit'eţă s.f.] - Din fr. politesse.
Sursă : DEX'98 (25426)  - RACAI

Politeţe ≠ impoliteţe, apoliteţe, bădărănie, bruscheţe, brutalitate, grosolănie, indelicateţe, nepoliteţe, nedilecateţe, vulgaritate
Sursă : Antonime (72173)  - siveco

POLIT'ETE s. 1. cuviinţă, decenţă, respect, (livr.) reverenţă, urbanitate, (livr. fig.) urbanism. (O ati-tudine plină de ~.) 2. amabilitate, manieră, (livr.) civilitate. (E de-o ~ ireprosabilă.) 3. v. curtoazie.
Sursă : Sinonime (201713)  - siveco

polit'eţe s. f., art. polit'eţea, g.-d. art. polit'eţii; (cuvinte, gesturi) pl. polit'eţi/polit'eţuri
Sursă : DOR (272685)  - siveco

POLIT'ET//E ~i f. 1) Comportament politicos; atitudine amabilă; amabilitate. 2) Vorbă sau gest care exprimă un astfel de comportament (de obicei exagerat). [G.-D. politeţii; Pl. si politeţuri] /<fr. politesse
Sursă : NODEX (348422)  - siveco